Psihologia UmanăTrăsături de personalitate

Altruismul

Altruismul ca trăsătură de personalitate

Altruismul sau lipsa egoismului este principiul sau practica îngrijirii despre binele altora. Altruismul este opusul egoismului.

Etiologie

Cuvântul „altruism” a fost descris prima oară de francezul filosof Auguste Comte, în franceză, ca altruisme, antonim al cuvântului „egoism”. El a fost derivat din cuvântul de origine italiană altrui, acesta fiind derivat la rândul lui din latinescul alteri, care înseamnă „altcineva”.

Altruismul, conform cercetărilor de pe teren ale biologilor, poate fi definit ca acțiunea unui individ cu un cost personal (de exemplu: calitatea vieții, timp, plăcere sau probabilitatea de supraviețuire ori reproducere) pentru beneficiul, direct sau indirect, al altcuiva, fără a se aștepta un beneficiu sau o recompensă.

Steinberg sugerează o definiție pentru altruism, din punct de vedere clinic, ca fiind:

acțiuni voluntare și intenționate care doresc a spori bunăstarea altei persoane în absența oricărei recompense externe, de tip quid pro quo

 

Altruismul se poate distinge de sentimentele de loialitate, acestea din urmă bazându-se pe relațiile sociale, iar altruismul nu se bazează pe relațiile sociale.

Multă dezbatere există pe ideea dacă „adevăratul” altruism poate exista în psihologia umană. Teoria psihologică a egoismului sugerează că niciun act de împărțire, ajutorare sau de sacrificiu nu este cu adevărat altruistic, deoarece actorul principal ar putea să primească o recompensă intrinsecă sub forma gratificării personale. Validitatea acestui argument depinde de cazul în care recompensele intrinseci pot fi considerate ca „beneficii”.

Termenul de altruism se poate referi și la o doctrină etică care susține că indivizii sunt obligați, din punct de vedere moral, să permită să beneficieze ceilalți. Folosită în acest sens, altruismul este în contrast cu egoismul care este definit ca acțiune cu beneficiul îndreptat spre propria persoană.

Noțiunea de altruism

Acest concept are o istorie lungă în gândirea filosofică și etică. Termenul a fost prima oară inventat în secolul al XIX-lea, de către sociologul fondator și filosoful științei, Auguste Comte și a devenit un subiect de discuție major pentru psihologi (în special pentru psihologii evoluționiști), biologii evoluționiști și etologi. În timp ce ideile despre altruism dintr-un domeniu poate afecta alte domenii, metodele și atenția din aceste domenii întotdeauna au dus la diferite perpective despre altruism.

Altruismul din punct de vedere psihologic

Enciclopedia Internațională a Științelor Sociale definește altruismul psihologic ca fiind

starea motivațională cu scopul de a crește bunăstarea altcuiva

Altruismul psihologic este în contradicție cu egoismul psihologic, care se referă la motivația de a crește bunăstarea proprie.

Au existat dezbateri în ceea ce privește dacă oamenii sunt sau nu capabili cu adevărat de altruism psihologic. Unele definiții specifică natura unei sacrificări în altruism și absența unor beneficii externe pentru comportamentul altruistic. Totuși, pentru că altruismul beneficiază de sine în multe cazuri, dezinteresul pentru sine în actele altruiste este pus la îndoială. Teoria schimbului social postulează că altruismul există numai atunci când beneficiile altora depășesc beneficiile pentru sine. Daniel Batson este un psiholog care a examinat această întrebare și care susține teoria schimbului social. El a identificat patru motive majore pentru altruism:

  • să beneficieze în cele din urmă de sine (egoismul)
  • să beneficieze în cele din urmă celălalt om (altruismul)
  • să beneficieze un grup (colectivism)
  • să susțină un principiu moral (princivism)

Teoria altruismului din empatie

Ipoteza altruismului din empatie afirmă, în esență, că altruismul psihologic există și este evocat de dorința empatică de a ajuta pe cineva care suferă. Sentimentele de grijă empatică sunt contrare sentimentelor de suferință proprie, ceea ce îi determină pe oameni să își reducă propriile emoții neplăcute prin altruism. Oamenii cu preocupări empatice îi ajută pe ceilalți aflați în suferință chiar și atunci când situația poate fi evitată, pe când cei cărora le lipsește preocuparea empatică evită să îi ajute pe ceilalți în afara cazurilor când situația devine dificilă sau le este imposibil să evite expunerea la suferința altuia.

Comportamentul de ajutorare se vede cel mai devreme în jurul vârstei de 2 ani, când copilul este capabil să înțeleagă indiciile emoționale subtile.

Responsabilitatea personală

În cercetările psihologice despre altruism, studiile adeseori constată ca altruismul este demonstrat prin comportamente prosociale ca ajutorarea, consolarea, împărtășirea, cooperarea, filantropia și serviciul comunitar.

Cercetările au descoperit că oamenii sunt cei mai susceptibili să ajute dacă recunosc că o persoană are nevoie de ajutor și se simt responsabili pentru reducerea nevoii acesteia. Cercetările sugerează, de asemenea, că numărul de spectatori care asistă la suferința unei persoane afectează probabilitatea de a ajuta (efectul Bystander). Cu cât numărul martorilor la suferința unei persoane crește, cu atât sentimentele individuale de responsabilitate scad. Cu toate acestea, un martor cu un nivel ridicat de preocupare empatică este probabil să-și asume responsabilitatea în întregime, indiferent de numărul celorlalți martori.

Voluntariatul

Sentimentul de responsabilitate personală – ori norma morală – a mai fost asociat cu un alt comportament pro-social, ca actele de caritate.

Multe studii au observat efectele voluntariatului (ca formă de altruism) asupra fericirii și sănătății și au găsit, în mod constant, o legătură puternică între voluntariat și starea de bine curentă și viitoare. Într-un studiu al adulților în vârstă, s-a arătat că cei care s-au oferit voluntar au avut rezultate mai mari în ceea ce privește satisfacția vieții și dorința de a trăi și rezultate scăzute în ceea ce privește depresia, anxietatea și somatizarea. Voluntarismul și comportamentul de ajutorare nu numai că au îmbunătățit sănătatea mintală, ci și sănătatea fizică și longevitatea, atribuibile activității și integrării sociale pe care le încurajează.

Altruismul patologic

Altruismul patologic este atunci când altruismul este dus la o extremă nesănătoasă și fie dăunează persoanei altruiste, fie acțiunile bine intenționate cauzează mai mult rău decât bine.

Termenul de altruism patologic a fost popularizat de cartea Pathological Altruism.

Exemplele includ:

  • depresia și burnout-ul văzute la personalul medico-sanitar
  • un focus nesănătos asupra celorlalți cu neglijarea propriilor nevoi
  • acumularea de animale
  • programe filantropice și sociale ineficiente care în cele din urmă înrăutățesc situațiile destinate ajutorării.

Referință articol: Altruism

Tags

Leave a Reply

  Aboneaza-te  
Notificare
%d blogeri au apreciat: